Un titlu poate neobișnuit, dar care nu ar nedumeri prea mult un geolog, care, în munca lui, se călăuzește de un adevăr simplu – “natura ascunde ceva, iar omul descoperă acel ceva!” Geologul se poate bucura o clipă, atunci când a rezolvat o problemă, care până mai ieri constituia o enigmă; dar mâine, el va trebui sa-și frământe mintea în fața altor probleme care pot apărea pe urmele celor abia dezlegate. Așa cum sublinia regretatul geolog Marcian Bleahu, în prefața cărții “Dialog cu pământul” a lui Hans Closs – “geologia, știința pe care se ridică, la figurat dar și la propriu, o bună parte din civilizația modernă, este o mare necunoscută pentru marele public… Ea trebuie făcută accesibilă, trebuie îmblânzită și servită agreabil, într-un mod cât mai atrăgător”.
GeoEcoMar încearcă să răspundă acestui îndemn și vă prezintă aventura descoperirii unui „uragan” care a bântuit atmosfera de deasupra Bazinului Dacic, ale cărui urme au fost găsite pe o piatră veche de circa 5 milioane de ani.
Totul a început recent cu cercetările geologice complexe necesare înființării Geo-parcului Buzău. Zona, ce este străbătută în bună parte de valea Slănicului de Buzău, a oferit o mulțime de surprize paleontologice, sedimentologice și paleoclimatice, parte dintre acestea fiind deja lămurite, altele, în curs de analiză și descifrare. Studiile geologice au fost efectuate în cadrul Programului Nucleu PN 19 20 05 02, finanțat de Ministerul Educației și Cercetării și se încadrează în preocupările GeoEcoMar de investigare a sistemelor vechi și actuale fluviale – deltaice – costiere – marine. Cercetătorii au identificat pe suprafaţa unei plăci de gresie, cu o formă asemănătoare cu aceea a unei “pietre de moară”, găsită în albia văii, manifestarea unui fenomen meteorologic extrem, generat de vânturi foarte puternice, petrecut în ambianța climatică generală din timpul Ponțianului (”timp” geologic ce precede perioada Cuaternară). Evenimentul meteorologic extrem este ilustrat de un tip inedit de urmă de impact, produsă de un obiect desprins de pe suprafaţa terestră (probabil o tranșă de mâl semi-consolidat sau o “brazdă” de pe un sector cu mâl afectat de crăpături de uscare), transportat prin atmosfera joasă şi apoi proiectat cu putere într-o băltoacă puțin adâncă, umplută cu noroi mai mult sau mai puțin întărit.
O astfel de ambianţă sedimentară, cu sectoare de uscat mai mult sau mai puţin extinse şi o scenă a manifestării furtunilor frecvente, a permis generarea acestui tip de urmă de impact, cu totul particulară și necunoscută până acum, datorată vânturilor din categoria uraganelor, huricanelor şi tornadelor, cu viteză şi forţă colosală. În unele cazuri, la traversarea uscatului, uraganele pot fi însoţite de trombe cu caracter turbionar, care pot ridica obiecte grele sau pot provoca cojirea solului. Astfel de fenomene extreme sunt destul de frecvente și azi. Un exemplu recent în acest sens este acela al unei tornade din statul american Iowa, care a deplasat cu câțiva metri un autoturism. Climatul din pre-Cuaternar a fost, iată, unul asemănător celui actual.
Simulările climatologice din timpul acestei perioade geologice indică o încălzire globală evidentă, însoţită de intensificarea circulaţiei atmosferice şi oceanice şi creşterea vitezei vânturilor vestice. Mai mult, manifestarea vânturilor deosebit de puternice, ce poate fi dedusă din prezenţa nisipului cu semne ale “șlefuirii” eoliene, a fost invocată pentru a explica îngroşarea cochiliei unor scoici, cauzată de gradul accentuat de agitaţie a apelor lacului pliocen din zona Buzăului.
Acesta a fost “povestea” uraganului înscris pe o piatră veche de 5 milioane de ani.