Pagina de internet a Uniunii Europene prezintă cu regularitate articole despre proiectele de succes din domeniul cercetării și inovării care au beneficiat de finanțare europeană. Unul dintre acestea a fost proiectul european EMSODEV, derulat între 2015 și 2019, în care GeoEcoMar a fost partener. Iată traducerea în limba română a articolului apărut la data de 6 ianuarie 2021.
Modulul – sensor ce veghează sub valuri
Cercetătorii finanțați de Uniunea Europeană au proiectat un echipament multidisciplinar standardizat pentru monitorizarea condițiilor din adâncurile mărilor și oceanelor. Parte a unei infrastructuri europene de cercetare marină, modulul de observare va furniza date fiabile pe termen lung cu privire la starea mărilor și oceanelor.
S-a spus adesea că știm mai multe despre Lună decât despre adâncul oceanelor. Dar, odată cu creșterea gradului de conștientizare a rolului pe care oceanele îl joacă în schimbările climatice, nevoia de a înțelege mai multe despre lumea de sub valuri devine tot mai imperativă.
Oceanografia tradițională presupune realizarea de măsurători de pe nave și balize ancorate sau plutitoare, dar, pentru monitorizarea pe termen lung, este necesară implementarea unei rețele de stații de observare subacvatică.
„Multe țări își îndreaptă atenția spre programe permanente pentru a obține măsurători ale adâncurilor oceanelor”, spune Paolo Favali, coordonatorul proiectului EMSODEV finanțat de UE.
Un astfel de demers este EMSO (European Multidisciplinary Seaflloor and Water-column Observatory), una dintre cele 21 de infrastructuri de cooperare recunoscută de European Research Infrastructure Consortium (ERIC).
În prezent, EMSO are opt centre regionale în Oceanul Atlantic, Marea Mediterană și Marea Neagră, cât și trei situri de testare a apelor de mică adâncime în largul coastelor Irlandei, Franței și Spaniei. Stațiile sunt coordonate de instituțiile gazdă și, până în prezent, au folosit o varietate de modele.
„Chiar dacă măsurătorile pe care le efectuăm sunt similare, fiecare centru de cercetare are o abordare tehnică diferită în ceea ce privește structura proprie.”, mai declară Favali.
Ansamblul standard EGIM
Partenerii EMSODEV au proiectat un ansamblu standard de instrumente numit EGIM (EMSO generic instrument module), modul instrumental generic creat pentru a îmbunătăți interoperabilitatea și a standardiza colectarea datelor de la fiecare dintre infrastructurile EMSO.
„EGIM ne permite să colectăm date comparabile, care pot fi utilizate pentru o mai bună realizare a modelelor – de exemplu, modelele climatice – folosind date provenite din zone polare și din zone cu climă mai temperată”, spune Favali. „Acest lucru îi ajută pe factorii de decizie să ia măsurile adecvate cu privire la gestionarea zonelor lor marine și de coastă.”
Instrumentele EGIM sunt incluse într-un cadru cu formă de butoi, cu înălțimea puțin peste un metru, și pot funcționa la adâncimi de peste 4 800 de metri, fie că sunt plasate pe fundul mării, fie că sunt ancorate la o anumită adâncime. Un model prototip și două module de producție sunt deja funcționale. Fiecare dintre cele trei module este echipat pentru a măsura șapte „variabile esențiale ale oceanului”, și anume temperatura, conductivitatea, presiunea, oxigenul dizolvat, turbiditatea, curenții oceanici și sunetul. Aceste module mai pot cuprinde încă alte patru instrumente de măsurare – un senzor de dioxid de carbon, un seismometru sau o cameră video.
Modulele sunt conectate de bază fie printr-un cablu submarin, fie printr-o legătură prin satelit realizată printr-o baliză de suprafață. Instrumentele pot furniza date la țărm la intervale fixe sau în timp real.
O platformă și un portal de gestionare a datelor asigură accesul pentru cercetătorii care au nevoie de acestea. Datele pot fi folosite în domeniul geoștiințelor, în oceanografie fizică, bio-geo-chimie și ecologie marină.
Funcționarea în apă de mare adâncime
Prototipul EGIM a fost mai întâi testat timp de șase luni de EMSO-OBSEA (Spania) în ape de mică adâncime, ca ulterior să fie folosit în ape de mare adâncime, în cadrul unui experiment de un an realizat de EMSO Azores în zona aflată la mijlocul Oceanului Atlantic. Unul dintre cele două module de producție funcționează în partea de nord a Insulelor Canare, la o adâncime de peste 3 500 de metri, în timp ce celălalt așteaptă să fie instalat în largul coastei de est a Siciliei (2 100 de metri) în configurație cablată.
EMSODEV s-a încheiat în 2019, dar mai sunt încă multe de făcut. Partenerul portughez a obținut finanțare pentru a construi încă două EGIM și există planuri de instalare a unui EGIM în Golful Cambridge, în nordul Canadei, în urma unui acord de cooperare între EMSO și Ocean Networks Canada.
Nu în ultimul rând, EMSO își dorește să se alăture altor organizații interesate de studierea oceanelor pentru a crea un sistem european de observare a oceanelor. „Ideea este să integrăm măsurătorile in situ, atât în spațiu, cât și în timp, cu informațiile provenite de la sateliții de observare a Pământului.”, explică Favali. ”Un punct de vedere integrat asigură o mai bună înțelegere a proceselor complexe pe care le suferă Pământul.”
EMSODEV a fost un proiect științific finanțat de către Uniunea Europeană prin intermediul Programului Orizont 2020, care s-a derulat în perioada 2015-2019. El a reunit parteneri din Italia (coordinator), Franța, Grecia, Spania, Marea Britanie, Irlanda, Germania, Portugalia și România.
Articolul în limba engleză poate fi accesat aici – https://ec.europa.eu/research/infocentre/article_en.cfm?artid=53925
Mai multe informații despre proiect la: https://cordis.europa.eu/project/id/676555
Drepturile de autor asupra fotografiei din articol aparțin Universității Politehnice din Catalunya.