Noutăți

ARHIVA: 2024
ARHIVA: 2023
ARHIVA: 2022
ARHIVA: 2021
ARHIVA: 2020
ARHIVA: 2019
ARHIVA: 2018

Conferința REZERVAŢII GEOLOGICE DIN ROMÂNIA – EVALUARE, GEOCONSERVARE, INTERPRETARE

23.11.2022

În perioada 24-25 noiembrie 2022, GeoEcoMar organizează Conferința REZERVAŢII GEOLOGICE DIN ROMÂNIA – EVALUARE, GEOCONSERVARE, INTERPRETARE. Evenimentul face parte din proiectul PN 19 20 05 02  “Valorificarea şi promovarea patrimoniului geologic din România prin elaborarea unei strategii de geo-conservare unitare la nivel național” și este organizat în parteneriat cu Forumul Național al Geo-parcurilor din România și cu Societatea Geologică a României. În cadrul conferinței, vor fi discutate mai multe subiecte de interes științific –  patrimoniu geologic actual, importanța geoconservării, rolul educaţie în domeniu şi promovarea geoştiinţelor.

În prezent, în România există mai multe monumente ale naturii şi rezervaţii geologice de importanţă naţională, care au apărut datorită unui efort comun, care a implicat universități, muzee de geologie şi instituţii de cercetare din întreaga ţară. Deşi majoritatea acestor rezervaţii geologice şi paleontologice sunt incluse în reţeaua Natura 2000 de protecţie a biodiversităţii, nu toate beneficiază de măsuri de geoconservare.

Ce poate face comunitatea geologică în această privinţă? Pentru a încerca să răspundă la această întrebare, organizatorii au inclus în programul conferinței următoarele patru sesiuni științifice: „Rezervații geologice și paleontologice, geo-diversitate”, „Geo-parcuri și patrimoniu geologic”, „Educaţie geologică şi popularizarea geologiei” și „Propuneri de noi rezervații, geo-turism şi geo-conservare”. Va exista și o masă rotundă intitulată „PATRIMONIUL GEOLOGIC: DE LA DECLARARE LA GEO-CONSERVARE”, organizată în jurul a trei teme importante – „Strategii de geo-conservare – ce implică?”, „Planuri de acţiune pentru geo-diversitate: cum pot fi implementate?” și „Rolul comunităţii geologice: cum ne implicăm?”

Printre invitați se vor număra Profesorul Dr. Zoltán Csíki-Sava de la Universitatea din București, Profesorul Dr. Vlad Codrea de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Dr. Ioan Denuț, directorul Muzeului de Mineralogie din Baia Mare, Dr. Marinel Kovács, profesor asociat la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Dr. Iuliana Lazăr și Profesor Dr. Mihai Emilian Popa, ambii de la Universitatea din București, Dr. Erika Posmoșeanu de la Muzeul Țării Crișurilor și Florin Stoican, directorul Geoparcului „Oltenia de sub munte”.

https://rezervatii-geologice.ro/

 

 

Pin It on Pinterest

Share This
Sari la conținut