Noutăți

ARHIVA: 2024
ARHIVA: 2023
ARHIVA: 2022
ARHIVA: 2021
ARHIVA: 2020
ARHIVA: 2019
ARHIVA: 2018

Radio România Actualități – Acordul politic asupra proiectului Legii UE pentru refacerea și protejarea naturii – un mare pas înainte

22.12.2023

După îndelungi negocieri, reprezentanții Parlamentului și Consiliul European au ajuns la un acord politic provizoriu privind Legea UE pentru Refacerea și Protejarea Naturii. Noul proiect de lege stabilește ca obiective principale refacerea a cel puțin 20% din suprafețele terestre și maritime ale UE până în 2030 și refacerea tuturor ecosistemelor afectate până în 2050.

Potrivit proiectului noii legi, țările membre trebuie să refacă cel puțin 30% din habitatele degradate de pe teritoriul lor până în 2030, urmând să crească suprafața refăcută la 60% până în 2040 și, respectiv, la 90% până în 2050. Următorul pas va fi adoptarea rapidă a planurilor naționale de refacere, în care să fiecare țară membră trebuie să detalieze modul în care intenționează să atingă aceste obiective. Siturile Natura 2000 vor avea prioritate. Negociatorii au convenit și asupra unor măsuri pentru menținerea în stare bună a habitatelor, odată ce acestea au fost refăcute.

https://www.romania-actualitati.ro/stiri/in-lume/acordul-politic-asupra-proiectului-legii-ue-pentru-refacerea-si-protejarea-naturii-un-mare-pas-inainte-id186660.html?fbclid=IwAR1fDVub7rK5ZQB8qBt5X6KQbOpQeQxEpJRAALCoUk03ftKW5pY5IQEyfnE_aem_AerWEwxaj2ZYdpOz6K_QileI85eTdtavG77tfHuv_ouSBAUHeB-N0Mz0Gc_6jL8XRFIzLecJufmIbDXrtm2mcDb7

Pin It on Pinterest

Share This