Noutăți

ARHIVA: 2024
ARHIVA: 2023
ARHIVA: 2022
ARHIVA: 2021
ARHIVA: 2020
ARHIVA: 2019
ARHIVA: 2018

EROVMUS – Evenimentele din 2024

27.11.2024

Workshop NATO

În aprilie 2024, cercetătorul Teodor Mușat a participat la workshop-ul „Monitoring and assessment of dumped munitions in the global ocean: an integrated approach”, organizat în cadrul proiectului EROVMUS la Birgu, în Malta. În cadrul acestui atelier de lucru, reprezentantul GeoEcoMar a participat la 6 secțiuni, ce au aborat teme diverse diverse  – coștientizarea pericolului muniției neexplodate, monitorizarea locațiilor ce conțin muniție neexplodată, gradul de degradare al acestora și proceduri de analiză chimică și biologică – atât în coloana de apă din apropierea site-urilor, cât și în sedimente. Au fost prezentate și discutate noi metode de detecţie a depozitelor de muniție, precum și tehnologiile în curs de dezvoltare.

Investigații în portul Oostende

Cercetătorul Balan Sorin a participat la campania pe teren derulată în perioada 23-24 octombrie în portul Oostende, Belgia. Înainte de începerea propriu-zisă a testării echipamentelor, au fost prezentate noile tehnologii dezvoltate în cadrul proiectului și integrarea lor pe sistemul ROV – Sea Eye Falcon, ce aparține partenerului IO-PAN. După intergrarea fizică a echipamentelor pe sistemul ROV, au fost efectuate teste în apă, în port,  pentru verificarea parametrilor funcționali privind sistemul de navigație autonomă și poziționare, precum și recunoaștere automată a obiectelor submerse cu potențial periculos. De asemenea, a fost realizată integrarea tehnologiilor bazate pe Inteligență Artificială (IA) de identificare și clasificare a obiectelor cu potențial periculos din categoria muniției neexplodate subacvatice. Astfel, a fost integrat cu succes sistemul de filtrare bionică a imaginilor captate cu ajutorul camerei video din dotarea ROV-ului Sea Eye Falcon, filtre care permit restabilirea culorilor, clasificarea/identificarea obiectelor de interes dar și o mai bună evaluare a stării de degradare a obiectelor observate.

Au fost, de asemenea, testate diferite configurații ale sistemului de filtrare bionică pentru obținerea rezultatelor optime și evaluarea parametrilor ce trebuie îmbunătățiți pentru obținerea rezultatelor dorite. În același timp a fost prezentat și implementat sistemul de Realitate Virtuală (VR) dezvoltat de partenerii de la Ocean-Tech (Polonia).

Expediția oceanografică în Marea Neagră (MN 264)

În perioada noiembrie 2024, a fost organizată o expediție oceanografică multidisciplinară în apele teritoriale ale Mării Negre, având ca scop testarea echipamentului ROV și USBL, dar și investigarea unor zone de interes pentru studierea obiectelor submerse potențial periculoase, precum minele marine sau epavele.

Expediția a inclus măsurători cu sonar lateral, magnetometrie și utilizarea unui ROV (vehicul submersibil operat de la distanță), toate integrate într-un demers de analiză geofizică detaliată. Activitățile s-au concentrat pe mai multe zone selectate pe baza unor informații anterioare, în scopul identificării unor ținte subacvatice, precum posibile mine sau structuri de epave. Printre descoperiri s-au numărat atât țintecu potențial periculos, cât și epave identificate preliminar, oferind noi informații despre posibilele pericole subacvatice.

Tehnologiile utilizate au inclus echipamente avansate de navigație, inteligență artificială pentru procesarea imaginilor și sisteme bionice pentru îmbunătățirea vizibilității în condiții dificile. Aceste inovații au permis îmbunătățirea capacității de identificare și clasificare a obiectelor de interes. Rezultatele obținute au confirmat potențialul tehnologiilor dezvoltate, oferind un punct de plecare pentru cercetări viitoare și pentru aplicarea acestora în evaluarea riscurilor subacvatice.

Expediția a evidențiat necesitatea continuării cercetărilor pentru a sprijini siguranța navigației și protecția mediului marin, precum și importanța colaborării internaționale în proiecte multidisciplinare similare.

Pin It on Pinterest

Share This
Sari la conținut