Colectiv Geochimie

Activitatea de cercetare desfășurată de către membrii colectivului de Geochimie în cadrul numeroaselor proiecte naționale și internaționale în care sunt implicați, constă în:

  • studierea ciclurilor biogechimice în mediul marin;
  • caracterizarea coloanei de apă din punct de vedere fizico-chimic;
  • studierea fenomenului de eutrofizare, precum și a poluării atât în mediul marin, cât și în mediul dulcicol;
  • studierea principalilor componenți majori și minori din sedimentele marine;
  • caracterizarea din punct de vedere geochimic a sedimentelor marine și dulcicole;
  • studierea fluxurilor de gaze cu efect de seră la interfața apă-atmosferă;
  • implementarea unor Directive Europene (Directiva Cadru privind Strategia pentru Mediul Marin, Directivei pentru Planificare Spațială Maritimă.

Membrii colectivului de Geochimie își desfășoară activitatea atât în cadrul laboratorului de Geochimie al INCD GeoEcoMar, cât și la bordul navei de cercetare Mare Nigrum, unde sunt prelevate probe de apă, sedimente și biota, se realizează măsurători in situ ale concentrațiilor principalelor gaze cu efect de seră, ale parametrilor fizico-chimici ai apei de mare, precum și analize de laborator la bordul navei (nutrienți, H2S, SO42-).

Infrastructura laboratorului de geochimie constă, în principal, din:

  • spectrometru UV-VIS Lambda 35 (Perkin Elmer) – analize de nutrienți, clorofile si produși de degradare ai clorofilei;
  • spectrometru de fluorescență cu raze X cu dispersie după energie SPECTRO XEPOS XEP 05 – analize de componenți majori, minori și elemente urmă din sedimente, analize de metale grele din biota;
  • spectrometru de absorbție atomică SOLAAR 939 E, cu atomizare in flacara si cuptor de grafit– analize de metale grele din apă si sedimente;
  • analizor de mercur DMA 80 (Millestone) – analize de mercur total și metal mercur din apă, sedimente și biota;
  • analizor TOC/TN FORMACS HT (SKALAR) – analize de carbon organic total (dizolvat, particulat) și azot total din apă;
  • Gaz cromatograf Agilent 7890 A, cu spectrometru de masa quadrupolic – analize de poluanți organici – PAH, PCB;
  • Sistem de digestie cu microunde BERGHOFF MWS – 2;
  • Sistem de extractie cu solventi DIONEX ASE 300 – pregătire probe GC – pregătire probe GC;
  • Mojar mecanic RM 200 (RETSCH);
  • Presă manual pentru pastille PP 25 (RETSCH) – pregătire probe sedimente pentru analize XRF;
  • Balanțe analitice KERN (ABS 220-4N și ABT 220-5DM);
  • Cuptor cu grafit;
  • Nișă chimică cu exhaustare TALASSI, seria MA 90;
  • rotoevaporator HEIDOLPH;
  • etuvă BINDER cu convecție naturală ED 400 (-5 °C – 300 °C)
  • Liofilizator ilShin – pregătire probe de sedimente și biota;
  • Sistem de apă ultrapură ULTRACLEAR GP 10 TWF 30 UV;
  • Biurete automate DIGITRATE – analize CaCO3 și TOC în sedimente;

Echipamentele de la bordul navei de cercetare Mare Nigrum operate de către membrii colectivului de Geochimie constă, în principa în:

  • Sistem CTD (SBE 25 cu rosetă SBE 32 echipată cu 12 butelii Niskin) echipat cu diverși senzori (oxigen dizolvat, fluorescență, turbiditate, pH, ORP, atenuarea luminii, etc) – prelevare probe de apă de mare și realizarea de măsurători in situ ale parametrilor fizico-chimici;
  • Multicorer MARK II-400 – prelevare probe sediment;
  • Analizor fotoacustic multi-gaz în IR (INNOVA1412)
  • Spectrometru portabil DR 1900 (HACH) – analize de nutrienți, hidrogen sulfurat, sulfați, turbiditate, culoare, etc) realizate la bordul navei;
  • Pompe de vid (Millipore) și sisteme de filtrare Nagelne
  • Trusă multiparamatreu HANNA.

Pin It on Pinterest

Sari la conținut