Geofizica românească s-a dezvoltat, de la începuturile sale, într-o dinamică strâns corelată cu evoluțiile internaționale ale Fizicii Pământului, participând activ la transformarea acesteia într-o știință integrată a sistemului terestru. Premisele apariției geofizicii au fost create în primele decenii ale secolului al XX-lea, odată cu consolidarea unei solide tradiții în geodezie, astronomie și geologie. În acest context, fondarea în 1906 a Institutului Geologic al României, sub conducerea lui Ludovic Mrazec, a reprezentat momentul instituțional fondator care a făcut posibilă, aproape două decenii mai târziu, inițierea prospecțiunilor geofizice organizate. Anul 1925 marchează astfel debutul oficial al geofizicii românești, prin integrarea gravimetriei, magnetometriei, metodelor electrice și, ulterior, seismice, în explorarea resurselor subsolului.
Pe acest fundal se conturează primul val de întemeietori ai geofizicii românești, grupat în jurul lui Ludovic Mrazec, geolog de renume internațional, autor al teoriei diapirismului sării – model cunoscut astăzi în literatura de specialitate ca „diapirul Mrazec”. Intuind foarte devreme că viitorul explorării subsolului va depinde de metode fizice indirecte, Mrazec creează cadrul în care geologia și geofizica se vor întâlni organic. În jurul său se formează o pleiadă de personalități care transformă prospecțiunile geofizice din demersuri experimentale în instrumente științifice mature: Sabba S. Ștefănescu, pionier al electrometriei și cofondator al școlii române de geofizică; Iulian Gavăt, întemeietor al gravimetriei românești, care introduce balanța de torsiune și organizează primele rețele gravimetrice sistematice; Toma Petre Ghițulescu, explorator al zăcămintelor auro-argentifere din Munții Apuseni, promotor al geofizicii aplicate în domeniul resurselor minerale; și Mircea Socolescu, cercetător și profesor care contribuie decisiv la dezvoltarea infrastructurii geofizice naționale și la promovarea unei viziuni integrate geologie-geofizică.
Pe fundația creată de acest prim val se ridică, după mijlocul secolului XX, un al doilea val de mari personalități, care duce geofizica românească la maturitate teoretică și instituțională. Liviu Constantinescu, seismolog și geomagnetist, joacă un rol esențial în înțelegerea structurii seismogene a României, în special a zonei Vrancea, și în modernizarea observațiilor geomagnetice. În paralel, susține organizarea infrastructurii de observatoare și formarea de noi generații de specialiști, plasând geofizica românească în dialog direct cu evoluțiile internaționale. Radu Botezatu se afirmă ca geofizician al tectonicii globale și al modelelor regionale, sintetizând prin lucrările sale – în special „Modele geofizice ale alcătuirii geologice a României” – ansamblul datelor gravimetrice și magnetice într-o viziune coerentă asupra structurii adânci a Carpaților, platformelor și depresiunilor intracontinentale. Împreună, Constantinescu și Botezatu consolidează școala românească de geofizică, modernizează infrastructurile de măsurare și structurează domeniul în institute și catedre universitare bine definite.
Geofizica, în ansamblu, se afirmă ca știință integrată a Pământului, utilizând concepte și metode ale fizicii pentru a studia interiorul solid, hidrosfera, atmosfera și criosfera, precum și câmpurile gravitațional, magnetic, electric și electromagnetic care le interconectează. Dualitatea sa structurală – între Fizica Pământului, orientată spre mecanismele fundamentale (structură internă, tectonică, câmp magnetic, climă), și geofizica aplicată, orientată spre explorarea resurselor, evaluarea hazardelor și siguranța infrastructurilor – este cheia capacității geofizicii de a conecta cunoașterea teoretică de decizia practică. Modelele teoretice oferă cadrul conceptual pentru interpretarea semnalelor măsurate în teren, iar datele provenite din aplicații furnizează testele critice pentru validarea și rafinarea acestor modele.
În plan aplicativ, geofizica românească a evoluat de la gravimetrie și magnetometrie clasice la un portofoliu complex de tehnici moderne: seismică 2D și 3D, microseismică, metode electrice și electromagnetice avansate, radar de penetrare în sol (GPR), gravimetrie și magnetometrie de înaltă rezoluție, interferometrie radar satelitară (InSAR) și monitorizare 4D a rezervoarelor naturale sau antropice. Aceste metode sunt utilizate astăzi în explorarea hidrocarburilor și a resurselor minerale, în studii geotehnice și de infrastructură, în explorarea geotermală, în proiecte de captare și stocare a dioxidului de carbon, precum și în evaluarea hazardelor naturale. Petrofizica, ca disciplină de liant între proprietățile fizice măsurate ale rocilor și natura lor geologică, joacă un rol esențial în transformarea anomaliilor geofizice în modele geologice consistente, fără de care interpretarea ar rămâne ambiguă.
Dezvoltarea geofizicii românești este strâns legată de instituțiile în care această activitate s-a desfășurat și continuă să se desfășoare. Institutul Geologic al României, Prospectiuni S.A., Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Institutul de Geodinamică „Sabba S. Ștefănescu”, GeoEcoMar, alături de Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București și de alte centre universitare, constituie infrastructura prin care tradiția este transmisă, modernizată și integrată în rețelele științifice europene și globale. În același timp, absolvenți formați în școala românească de geofizică au ajuns în poziții de vârf pe scena internațională, confirmând soliditatea formării academice și capacitatea acestei școli de a genera excelență.
În secolul XXI, geofizica românească se confruntă cu provocări majore, dar și cu oportunități semnificative. Hazardul seismic din Vrancea, subsidența urbană, stabilitatea infrastructurilor critice, explorarea responsabilă a resurselor, dezvoltarea geotermiei, utilizarea subsolului pentru stocarea CO₂ și necesitatea adaptării la schimbările climatice sunt doar câteva dintre domeniile în care contribuția geofizicii devine indispensabilă. Centenarul nu este doar un moment omagial, ci și reafirmarea unei misiuni: aceea de a continua investiția în cercetare, infrastructuri, educație și colaborare internațională, pentru ca geofizica românească să rămână un actor relevant în înțelegerea și gestionarea proceselor care modelează Pământul și societatea.
O prezentare exhaustivă a geofizicii românești din ultimii 100 de ani poate fi citită la https://acad.ro/institutia/sectia_7_a.html