Noutăți

ARHIVA: 2024
ARHIVA: 2023
ARHIVA: 2022
ARHIVA: 2021
ARHIVA: 2020
ARHIVA: 2019
ARHIVA: 2018

Conferința „Dezvoltarea durabilă la Marea Neagră”, 8-9 mai 2019, București, România

10.05.2019

În perioada 8-9 mai 2019, Ministerul Cercetării și Inovării din România și Institutul Național de Geologie și Geoecologie Marină – GeoEcoMar au organizat conferința la nivel înalt „Dezvoltare Durabilă la Marea Neagră”, care s-a desfășurat sub auspiciile președinției României la Consiliul Europei. Evenimentul a fost susținut de Comisia Europeană și de Ministerul Cercetării și Inovării, fiind găzduit la Palatul Parlamentului din București.

Cu această ocazie, comunitatea științifică a emis „Declarația de la București”, lansând Agenda Strategică de Cercetare și Inovare pentru Marea Neagră, cu scopul de a pregăti și structura planurile detaliate de cercetare în Marea Neagră, de studiere a stării de sănătate și a dinamicii acesteia, precum și a potențialului de a susține dezvoltarea comunităților locale. Declarația de la București și Agenda Strategică de Cercetare și Inovare pentru Marea Neagră au și rolul de a susține coordonarea eforturilor naționale, regionale și pan-europene de prioritizare a acțiunilor de cercetare care vor fi întreprinse până la orizontul anului 2030. Cele două documente au rolul de a spori gradul de conștientizare privind cercetarea științifică în Marea Neagră, precum și cercetarea marină în Europa în general.

Agenda Strategică pentru Cercetare și Inovare la Marea Neagră a fost realizată în urma lucrului în echipă cu mai mulți cercetători din statele riverane şi din Republica Moldova, împreună cu alți experţi din Uniunea Europeană. Procesul s-a desfăşurat pe parcursul a doi ani şi a fost sprijinit de Comisia Europeană. Documentul are la bază următorii patru piloni de acţiune – gestionarea provocărilor fundamentale în domeniul cercetării în regiunea Mării Negre, dezvoltarea de produse, soluții și clustere pentru stimularea „blue gowth”, construirea de infrastructuri – cheie în domeniul cercetării şi dezvoltarea educației.

Cu prilejul reuniunii de la Palatul Parlamentului, au avut loc și următoarele trei evenimente conexe: cea de-a noua întâlnire pe marginea Inițiativei pentru Cercetare și Inovare ”Blue Growth la Marea Neagră”, simpozionul “Natură și Cultură la Marea Neagră” organizat de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului și cea de-a unsprezecea întâlnire a comitetului director al proiectului Horizon 2020 – Preparatory Phase.

 

Toate informațiile privitoare la Conferința ”Dezvoltare durabilă la Marea Neagră” pot fi accesate aici: http://www.sust-black.ro

Pin It on Pinterest

Share This
Sari la conținut