E vară. Pe plaje a început forfota, copiii se joacă în apa mării. Odihnă pe şezlong, îngheţată, bere şi porumb fiert. Tot ”tacâmul” ca să ne simţim bine după atâtea restricţii…
Mulţi dintre noi preferăm plimbările lungi pe nisip, uitând parcă de fiecare dată că malul mării este compus din nisip fin, dar și din scoici întregi sau sparte. Realitatea e că nu o dată ne-am lovit tălpile goale de nişte cochilii mari, globuloase şi tari, cu proeminențe curioase, ce pot produce un disconfort nedorit, sau chiar răni uneori. Sunt rapanele, un tip de moluşte din clasa gasteropodelor, delicatese pentru gurmanzi şi suveniruri pentru amatorii de amintiri. (fig.1)
Puţini ştiu însă povestea acestor vietăţi intrate pe “uşa din dos” a Mării Negre acum mai bine de 70 de ani. Acești ”musafiri nepoftiţi” au atitudinea unor adevărați cuceritori – sunt hotărâţi şi tenace în a devora populaţiile endemice de midii (Mytillus galloprovincialis). Așa se întâmplă, de exemplu, în Rezervaţia Marină 2 Mai-Vama Veche. Dacă pe plajă, cochiliile groase, frumos ornamentate sunt târâte de colo-colo de valuri sau de picioarele trecătorilor grăbiţi, sub apă, pe fundul mâlos și adesea acoperit de o pojghiţă subţire de “mătasea broştei”, aceste vietăţi lasă o urmă foarte delicată. (fig. 2)
Această urmă a fost descrisă şi figurată recent, pentru prima dată, de către cercetătorii GeoEcoMar, după o expediţie de scufundări subacvatice realizată la sud-est de rada portului Mangalia. Urma cu aspect de panglică, lată de 3-4 cm, prezintă două borduri paralele cu aspect de șnur, pe care se sprijină, la distanțe egale, nervurile subțiri ale unor segmente semi-parabolice, departajate de o creastă îngustă ce împarte urma în două. Acest ”desen” deosebit se datorează modului specific în care se deplasează gasteropodele. La Rapana, acest picior pare împărţit în două jumătăţi egale, iar muşchii funcţionează asincron: când o parte împinge înainte, celalată parte staţionează şi invers. De aici aspectul curios al urmei (fig. 2a).
O să întrebaţi, şi pe bună dreptate, de ce ar fi important studiul acestor gasteropode?
Pentru a răspunde, trebuie să facem apel la istoria naturală a gasteropodelor din familia Rapaninae, cu un trecut geologic care s-a desfăşurat vreme de aproximativ 54 de milioane de ani, între Eocenul inferior şi Pleistocen. Fosile unor astfel de gasteropode au fost găsite în Franţa, Peru, Panama, Indonezia, sudul Europei, Florida, Venezuela și Japonia (fig. 3). Diversificarea ecologică a Rapaninelor s-a produs însă mult mai recent, acum circa 16 milioane de ani, în Miocenul inferior, iar cel mai vechi reprezentant al genului Rapana, specia Rapana niuensis, este cunoscută ca aparținând părții inferioare a Miocenului superior din Japonia, de acum circa 11 milioane de ani. (fig. 3)
În timpurile istorice mai aproape de contemporaneitate, după ce a ”cucerit” Marea Neagră şi Marea Mediterană, gasteropodul invaziv Rapana a ”invadat” noi teritorii marine din Marea Nordului și din vestul Oceanului Atlantic, ajungând pe plajele din Portugalia, SUA, Uruguay şi Argentina. Prezența lor în aceste teritorii se datorează fie migraţiei native în apele oceanice, numită și “migraţie lessepsiană” (prin Marea Roşie şi Canalul de Suez), fie prin migraţie pasivă. Interesant este că, în afara omului, un vector inedit al migraţiei îl constituie broaştele ţestoase (ex. Caretta caretta), care se hrănesc cu Rapana, dar o şi transportă.
Iată că răspunsul la întrebarea de mai sus poate fi rezumat astfel: descrierea şi figurarea urmei de Rapana venosa servește geologilor la identificarea acestei specii în depozite sedimentare mai noi decât cele din Miocenul superior. Urmele de acest tip, care trădează prezenţa gasteropodului invaziv, reprezintă, atunci când animalul nu poate fi observat sau identificat, mărturia indirectă a existenţei intrusului în domenii marine noi, cucerite prin migraţie.
Toate acestea arată că acești mici invadatori sunt cu adevărat ”dușmanii” midiilor din Marea Neagră!
Quod erat demonstandum!