Conferința anuală EUROPEAN MARITIME DAY 2023 a avut loc în perioada 24-25 mai 2023. Evenimentul, organizat de JPI Oceans împreună cu alți parteneri, a fost unul cu participare fizică și a fost găzduit de Brest Expo – Parc de Penfeld, Franța.
Ediția din 2023 a găzduit workshop-ul “Reaching sustainable ocean: role of ocean literacy in linking science with blue sectors, education and society”, organizat în colaborare cu ACTeon, Universitatea din Bretania de Vest, Institutul de Oceanologie al Academiei Poloneze de Științe și JPI Oceans. Atelierul, care a fost unul interactiv, a reunit cercetători, educatori și tineri pentru a discuta și integra rolul alfabetizării oceanice în conectarea cercetării marine cu educația și cariera, concentrându-se pe schimbul de bune practici, identificarea lacunelor și discutarea modului în care alfabetizarea oceanică poate ajuta practic la atingerea rezultatelor dorite.
Înființată în 2008, EUROPEAN MARITIME DAY reprezintă întâlnirea anuală UE dedicată afacerilor maritime și creșterii albastre durabile. Edițiile EMD include anual un număr mare de vorbitori inspiraționali, sesiuni tematice, ateliere cu părțile interesate și sesiuni de prezentare, organizate de părțile interesate și de Comisia Europeană.
La evenimentul din 2023 a participat cercetătoarea Laura Duțu – șefa Colectivului Hidrologie, care a prezentat proiectului DOORS ca expozant în cadrul standului comun Bridge-Black Sea & DOORS. În perioada 2021 – 2025, INCD GeoEcoMar a coordonat proiectul european DOORS.