Noutăți

ARHIVA: 2024
ARHIVA: 2023
ARHIVA: 2022
ARHIVA: 2021
ARHIVA: 2020
ARHIVA: 2019
ARHIVA: 2018

GeoEcoMar participă la evenimentul MCID România Viitorului

05.09.2022

Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină – GeoEcoMar va participa marți, 6 septembrie 2022, la evenimentul România Viitorului, ce este organizat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Potrivit MCID, scopul reuniunii este acela de a susține identificarea unei abordări noi în domeniul cercetării, inovării și cunoașterii.

La evenimentul găzduit de Universitatea Politehnică București vor fi prezenți Primul – Ministru al României, Dl. Nicolae Ciucă, care va ține discursul de deschidere și Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Dl. Sebastian Burduja, care va lansa platforma “România Viitorului”. Expoziția din Aula Magna a UPB va reuni reprezentanți ai institutelor naționale de cercetare și dezvoltare, ai unor universități, dar și ai mediului privat.

GeoEcoMar va prezenta o parte semnificativă din activitatea sa de cercetare – infrastructura de cercetare pan-europeană distribuită DANUBIUS-RI (coordonator GeoEcoMar), proiectele DANS2 – DANUBIUS-RI SUPPORT (coordonator INCDSB), DOORS (coordonator GeoEcoMar), EMSO-EUXINUS (parte a EUROPEAN RESEARCH INFRASTRUCTURE CONSORTIUM Emso ERIC), „Revizuirea planului de management și a regulamentului RBDD”, CESP – Centru Suport pentru inițierea și implementarea Proiectelor CD, cât și nava de cercetare marină multifuncțională „MARE NIGRUM”, care este inclusă în lista instalațiilor românești de interes național.

 

Pin It on Pinterest

Share This