Geologul român Dr. Dan V. Palcu Rolier aduce din nou România în prim-planul cercetării internaționale, printr-o contribuție care redefinește înțelegerea începuturilor umanității. Afiliat la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină – GeoEcoMar, Universitatea din São Paulo și Universitatea Utrecht, cercetătorul român este co-autor al unui studiu publicat în prestigioasa revistă “Nature Communications”, care documentează o descoperire excepțională în situl arheologic Namorotukunan de pe malul lacului Turkana (Kenya). Echipa internațională din care face parte a identificat mai multe niveluri preistorice în care au fost găsite unelte de piatră de tip Oldowan, realizate continuu, în aceeași manieră, timp de peste 300.000 de ani, o stabilitate tehnologică rar întâlnită în istoria evoluției umane.
Descoperirea, ce datează trei dintre aceste niveluri la aproximativ 2,75, 2,60 și 2,44 milioane de ani, oferă o perspectivă revoluționară asupra modului în care primele comunități umane au răspuns transformărilor climatice. În loc să migreze, strămoșii noștri au rămas și au folosit cunoașterea ca instrument de adaptare, marcând una dintre primele victorii ale inteligenței asupra mediului.
”Este un punct de cotitură în evoluția umană. Acum aproximativ 2,75 milioane de ani, în Turkana, oamenii s-au adaptat schimbărilor climatice. Au rămas și au folosit uneltele, nu au fost copleșiți de incendii și de instalarea deșertului,” explică Dr. Dan V. Palcu Rolier.
Această continuitate tehnologică rescrie povestea începuturilor umanității, arătând cum învățarea, transmiterea cunoștințelor și perseverența au precedat mult apariția civilizației. Este o descoperire care nu doar onorează știința, dar și reafirmă rolul cercetătorilor români în dialogul global despre originile și sensul devenirii umane.
Expedițiile științifice care au dus la descoperirea din situl Namorotukunan au fost finanțate prin Projekt DEAL.
Articolul despre cea mai recentă descoperire științifică a geologului român Dan V. Palcu Rolier poate fi accesat la https://www.nature.com/articles/s41467-025-64244-x
