Noutăți

ARHIVA: 2021
ARHIVA: 2020
ARHIVA: 2019
ARHIVA: 2018

Edupedu.ro – “Grădina cu Ediacara” – viața multicelulară străveche din Dobrogea Centrală, povestită de cercetătoarea Antoneta Seghedi, de la GeoEcoMar

12.06.2020

Primele forme de viaţă complexă, multicelulară, au apărut acum circa 600 de milioane de ani, adică la sfârşitul Erei Precambriene. Descrisă pentru prima oară în urma unor cercetări realizate în colinele din sudul Australiei, acest tip de faună, numit ”Grădina cu Ediacara”, era compusă din organisme tubulare sau în formă de frunză. Majoritatea acestor organisme enigmatice erau lipsite de organe de locomoţie și trăiau fixate pe substratul marin, așa cum o fac coralii, hidrozoarele sau unele moluşte actuale.

Urmele acestor organisme demult dispărute au fost descoperite în doar câteva locuri din lume – în Peninsula Newfoundland (Canada), în Marea Albă (Rusia), în Pădurea Charnwood (Anglia), în deşertul Sonora (Mexic). Dar şi în România, în podişul Casimcei din Dobrogea Centrală. Iata cum arăta un fund de mare vechi de 600 de milioane de ani din Podişul Casimcei, de la sfârşitul Precambrianului, timp geologic cunoscut azi ca Ediacaran. Desigur, el nu seamănă deloc cu un fund de mare actual. Totuşi, desenul nu este doar rodul imaginaţiei cercetătorilor. El se bazează pe descoperirile făcute de o echipă de geologi GeoEcoMar, în colaborare cu paleontologi francezi de la Muzeul de Istorie Naturală din Paris. Cu toate că nu sunt ușor de găsit, aceste urme de viaţă pot fi văzute pe dealurile dobrogene. Întamplarea face că ele se găsesc într-o rezervaţie naturală, situl Natura 2000 Casimcea, aflat pe dealul Colţanii Saxanului, la nord de Casimcea.

Cum am ajuns să găsim cele mai vechi urme de viaţă din ţară, care pot fi văzute în deschideri naturale? Cum am reuşit să reconstituim acest mediu de viaţă, grădina noastră cu Ediacara? Povestea începe cu urmele de curent şi o meduză.

Urme de curent şi o meduză

Dacă vizităm carierele de pe malul lacului Taşaul din judetul Constanţa, putem vedea roci verzi, stratificate, ca paginile unei cărţi. Şi în loc de litere, pe aceste pagini sunt urme care seamănă cu urmele de valuri de pe plajă. Sunt de fapt urme de curent, care se formează la adâncime pe fundul unei mări, datorită unor curenţi pe care geologii îi numesc curenţi de turbiditate. Acești curenţi, cunoscuţi și azi în mările, oceanele şi în lacuri lumii, sunt curenţi subacvatici de apă tulbure, încărcată cu sedimente, ce sunt declanşaţi în special de cutremure sau de alunecări ale pantelor submarine. Cand viteza curentului scade, nisipul şi mâlurile din aceşti curenţi se depun la baza pantei. Acumulările de nisipuri şi mâluri depuse din curenţi de turbiditate se numesc turbidite. Acestea păstrează multe tipuri de structuri produse de deplasarea curentului pe fundul bazinului. Cele mai spectaculoase urme de curent din podişul Casimcei se găsesc la Tariverde, dar le putem vedea în multe deschideri naturale de pe afluenţii văii Casimcea. Ele ne spun povestea cărţii cu pagini de piatră verde. Şi anume că aici, acum circa 600 de milioane de ani, era o mare adâncă. Dacă studiem rocile la microscop, aflăm că marea se găsea în emisfera sudică, în apropierea supercontinentului de atunci, numit Pannotia. Pannotia se afla la Polul Sud al planetei şi urma să se dezmembreze până la începutul erei Paleozoice. Prin urmare, marea noastră se afla într-o zonă cu climat rece. Curenţii de turbiditate, care aduceau periodic sedimente pe fundul mării, erau alimentaţi de munţii ridicați pe ţărmurile Pannotiei, cam în zona Bazinului Amazonului de azi. Dar mai erau şi vulcani activi care furnizau material pentru curenţii de turbiditate.

Prima dovadă că acumulările de nisipuri şi mâluri depuse din curenţi de turbiditate (turbiditele noastre) s-au format în mare, şi nu într-un lac, este o meduză. De fapt este imaginea sau urma unui organism cu corp moale, care a fost identificată ca Nemiana simplex. Descoperirea este de importanță extraordinară, fiindcă este primul organism pluricelular identificat în turbiditele din podişul Casimcei. Dar ea ne spune vârsta rocilor, şi anume vârsta ediacarană. Iar dacă facem analize pe minerale microscopice din roci, cum ar fi zirconul, putem afla intervalul de timp în care a existat marea din Ediacaran: între 633 şi 579 de milioane de ani!

Grădina cu Ediacara de la Casimcea

Pe dealurile din nordul comunei Casimcea, cercetătorii GeoEcoMar au identificat două puncte de interes geologic excepţional, fiind unice în ţara şi printre puţinele din lume. Pe valea de la nord de dealul Colţanii Saxanului, s-au găsit urmele de deplasare ale unui organism care se hrănea cu substanţa organică din mâl. Sunt primele urme de activitate organică găsite în podişul Casimcei. Şi sunt cele mai vechi urme de activitate organică fosilă găsite în ţară, ce pot fi văzute în deschidere naturală. Descoperirea acestor urme de activitate organică (în limbaj geologic, fosile urmă sau ichnofosile), a condus ulterior la declararea rezervaţiei naturale Casimcea ca sit Natura 2000. Colaborarea recentă cu paleontologii francezi a dus la identificarea unei noi rezervaţii geologice de excepţie în cadrul sitului Natura 2000 Casimcea. Rezervaţia include urme enigmatice, aflate încă în studiu. Este vorba de urme ovale cu structura concentrică, cu diametrul de 5-10 cm. Ele seamănă cu urmele lăsate pe substrat de crampoanele sau ventuzele unor organisme primitive, găsite prima oară în Padurea Charnwood din Anglia. Aceste organisme aveau aspect penat sau de frunză şi trăiau fixate de fundul mării. Organismele cu aspect de frunză au fost denumite Charnia, iar urmele de crampoane, Aspidella. Astfel că desenul Sophiei Fernandez, prezentat la început, sintetizează tot ce am aflat în anii de studii în podişul Casimcei. Marea din Ediacaran avea un fund modelat de urme de curent (ripple), precum şi alte urme, încă neidentificate. Aici trăiau organisme plutitoare de tipul Nemiana, alături de organisme globuloase numite Beltanelliformis (probabil colonii de cyanobacterii). Pe fundul mării erau fixate animale de tip frondă – Charnia sau Charniodiscus. Petele albicioase de pe substratul cu ripple sunt covoraşe sau pelicule microbiene, care fac posibilă fosilizarea organismelor şi conservarea structurilor de curent de pe fundul mării.

Dar descoperirile nu se sfârşesc aici. În ultimii ani, GeoEcoMar a întreprins studii asupra rezervaţiilor geologice din diferite regiuni ale ţării, pentru evaluarea lor calitativă şi cantitativă. Studiile vizează, de asemenea, şi propunerea de noi rezervaţii geologice sau paleontologice pe baza rezultatelor cercetărilor institutului. Aceste studii s-au desfăşurat în cadrul Programului Nucleu finanțat de Ministerul Educației și Cercetării –  proiectele PN 18 16 05 01 şi PN 19 20 05 02. Aceste proiecte vor permite noi descoperiri. Mai ales că identificarea, înţelegerea şi reconstrucţia vieții și evenimentelor petrecute de-a lungul timpului geologic nu este uşoară. Uneori urmele sau fosilele nu sunt foarte bine conservate, iar absenţa unor organisme vii asemănătoare face ca reconstrucţiile vieţii vechi să fie vulnerabile. Iar cercetarea necesită timp şi continuitate.

Pin It on Pinterest

Share This