Proiecte
SoS2LearnDBS: Source to Sea: Leveraging Community Knowledge and Action for Restoring the Danube River Basin and the Black Sea Region
Acronim: SoS2LearnDBS

| Responsabil: | Dr. Albert Scrieciu, CS II |
| Coordonator: | INOVA+ – Innovation Services, SA, Portugal |
| Beneficiar: | GeoEcoMar |
| Finanțator: | Comisia Europeană |
| Schema de finanțare: | HORIZON Europe |
| Durata: | 48 de luni |
| Data începerii: | 01.09.2025 |
| Data finalizării: | 31.08.2029 |
SoS2LearnDBS: Source to Sea: Leveraging Community Knowledge and Action for Restoring the Danube River Basin and the Black Sea Region
Acronim: SoS2LearnDBS
Proiectul SoS2LearnDBS extinde activitatea de cercetare a GeoEcoMar privind sistemul Dunăre – Deltă – Marea Neagră în cadrul unui parteneriat mai amplu, dedicat refacerii ecosistemelor acvatice. Finanțat prin programul HORIZON Europe, SoS2LearnDBS promovează o abordare integrată „de la sursă la mare”, reunind cercetarea, implicarea părților interesate, educația privind resursele de apă și soluțiile inițiate de comunitate pentru a aborda presiunile asupra mediului din întregul bazin hidrografic al Dunării și în regiunea Mării Negre.
SoS2LearnDBS răspunde provocărilor majore de mediu care afectează sistemul Dunăre-Marea Neagră, care includ poluarea apelor, pierderea biodiversității, eutrofizarea, degradarea habitatelor și efectele schimbărilor climatice. Prin crearea unor comunități de învățare, proiectul le permite cetățenilor, practicienilor, autorităților publice și experților să facă schimb de cunoștințe și să dezvolte în comun soluții adaptate la specificul local, pentru o gestionare durabilă a apelor și refacerea ecosistemelor.
Proiectul include, de asemenea, finanțare în cascadă și asistență tehnică pentru acțiuni-pilot conduse de comunități, care contribuie la misiunea UE „Restaurarea oceanelor și apelor noastre până în 2030”. Aceste acțiuni vizează restaurarea și protejarea habitatelor, prevenirea poluării și sprijinirea economiei albastre sustenabile în cinci regiuni-țintă: cursul superior, cel mijlociu și cel inferior al Dunării, Delta Dunării și Marea Neagră.
GeoEcoMar coordonează Pachetul de lucru 2 – Sprijinirea implementării acțiunilor conduse de comunitate (Pilonul 1), activ din luna 1 până în luna 44. Acest pachet de lucru susține dezvoltarea și implementarea unor acțiuni conduse de comunitate care contribuie la refacerea ecosistemelor acvatice în întreaga zonă a proiectului.
GeoEcoMar este, de asemenea, implicat pe parcursul întregului proiect, contribuind cu expertiză științifică, implicându-se în relația cu părțile interesate, acordând sprijin pentru consolidarea capacităților și activităților de schimb de cunoștințe. Prin acest rol, institutul contribuie la consolidarea legăturii dintre cercetare, comunitățile locale și acțiunile practice de restaurare în regiunea Dunăre-Marea Neagră.
- Să îmbunătățească capacitatea comunității și participarea acesteia la activități de restaurare, prin dezvoltarea și implementarea unor programe personalizate de consolidare a capacităților;
- Să dezvolte modele de refacere a mediului scalabile și replicabile, care pot fi adaptate la diferite regiuni și contexte comunitare;
- Să încurajeze integrarea cunoștințelor ecologice tradiționale cu metodele științifice moderne în practicile de restaurare;
- Să asigure sustenabilitatea pe termen lung și incluziunea etică a eforturilor de restaurare prin implicarea continuă a comunităţii și protejarea patrimoniului cultural;
- Să înființeze și să mențină reţele robuste de asistenţă tehnică şi suport, pentru a facilita implementarea şi monitorizarea cu succes a acţiunilor de restaurare conduse de comunitate.
Parteneri:
INOVA+ - INNOVATION SERVICES, SA (Portugal), STEINBEIS 2I GMBH (Germany), ADRM SDRUZENIE ASOCIACIJA NA DUNAVSKITE OBSTINI-DUNAV (Bulgaria), UNIZAG-FSB SVEUCILISTE U ZAGREBU, FAKULTET STROJARSTVA I BRODOGRADNJE (Croatia), INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU GEOLOGIE SI GEOECOLOGIE MARINA - GeoEcoMar (Romania), BOKU UNIVERSITAET FUER BODENKULTUR WIEN (Austria), DDNI INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE DELTA DUNARII (Romania), UB UNIVERSITAT DE BARCELONA (Spain), PKS PRIVREDNA KOMORA SRBIJE (Serbia), IAD International Association for Danube Research (Austria), VSC-DA RAZVOJNA AGENCIJA VUKOVARSKO-SRIJEMSKE ZUPANIJE (Croatia) și
MUNBUD BUDAPEST FOVAROS ONKORMANYZATA (Hungary).
