Viitorul Mării Negre este o prioritate cheie pentru Uniunea Europeană. Documentul ”The Burgas Vision”, publicat în mai 2018 în cadrul unei inițiative susținută de Comisia Europeană, prezintă cadrul cheie pentru asigurarea dezvoltării durabile a Mării Negre până în 2030. Acesta se concentrează pe crearea unei Agende Strategice de Cercetare și Inovare (SRIA), bazată pe identificarea problemelor critice de cercetare. „Declarația de la București” din 2019 a comunității științifice a lansat Agenda Strategică de Cercetare și Inovare (SRIA). Black Sea CONNECT este un proiect cheie de coordonare și sprijin finanțat de Comisia Europeană, care a abordat dezvoltarea sprijinului științific, tehnic și logistic pentru o inițiativă mai amplă de creștere albastră a Mării Negre, care implică experți numiți de fiecare țară, părți interesate și diverse organizații naționale și internaționale.
Black Sea CONNECT este primul proiect în domeniul său specific pentru Marea Neagră. Inițiativa consolidează legăturile dintre țările riverane Mării Negre, deschizând calea pentru cooperare regională și creștere durabilă pe termen lung.
Obiectivul general al Black Sea CONNECT este de a coordona dezvoltarea Agendei Strategice de Cercetare și Inovare (SRIA), bazată pe principiile definite în Documentul de de la Burgas, cât și de a sprijini dezvoltarea economiei albastre la Marea Neagră.
SRIA și Planul său de Implementare vor ghida părțile interesate din mediul academic, agențiile de finanțare, reprezentanții industriei, factorii de decizie politică și societatea către o abordare comună a provocărilor fundamentale cărora trebuie să le facă față Marea Neagră pentru a promova economia albastră și prosperitatea în regiunea Mării Negre, pentru a construi sisteme critice de sprijin și infrastructuri de cercetare inovatoare, cât și pentru a îmbunătăți educația și consolida cunoașterea.