Proiecte
ENOS: Enabling decarbonisation of the fossil fuel-based power sector and energy intensive industry

Responsabil: | Dr. Constantin Ștefan Sava, CSI |
Coordonator: | BRGM - Bureau de Recherches Géologiques et Minières (France) |
Beneficiar: | GeoEcoMar |
Finanțator: | Comisia Europeană |
Schema de finanțare: | Orizont 2020 |
Durata: | 47 de luni |
Data începerii: | 01.09.2016 |
Data finalizării: | 31.08.2020 |
ENOS: Enabling decarbonisation of the fossil fuel-based power sector and energy intensive industry
Proiectul ENOS va consolida dezvoltarea stocării de CO2 pe uscat în apropierea punctelor de emisie de CO2. În cadrul proiectului, vor fi realizate mai multe campanii de teren în diferite medii geologice, rezultatele acestora reprezentând un set de bune practici pe care se pot baza părțile interesate. În acest fel, ENOS va contribui la demonstrarea faptului că stocarea CO2 este sigură și ecologică, va spori încrederea părților interesate și a publicului în tehnologiile CCS ca opțiune viabilă de atenuare a emisiilor de dioxid de carbon, aratând că depozitarea onshore oferă flexibilitate sporită și costuri reduse de infrastructură și monitorizare.
ENOS va urmări să dezvolte, testeze și să demonstreze în teren, în „condiții reale”, tehnologii cheie, adaptate special pentru depozitarea de CO2 pe uscat, cât și să contribuie la crearea unui mediu favorabil pentru depozitarea pe uscat a CO2 în întreaga Europă.
Obiectivul principal al proiectului este acela de a permite dezvoltarea stocării CO2 pe uscat în Europa prin:
- Dezvoltarea, testarea și demonstrarea în teren, în condiții reale“, de tehnologii cheie, adaptate în mod specific contextelor onshore. Cercetarea și dezvoltarea (C&D) în amplasamentele pilot și experimentele în condiții reale de viață vor permite demonstrarea tehnologiilor pentru stocarea sigură și ecologică în medii relevante. Portofoliul de situri din ENOS va oferi, de asemenea, oportunități excelente de formare profesională la fața locului și de dialog cu autoritățile locale și cu societatea civilă.
- Integrarea stocării geologice a CO2 în structura socio-economică, prin implicarea populației locale.
- Să contribuie la crearea unui mediu favorabil pentru depozitarea onshore a CO2 în întreaga Europă, prin
i)sprijinirea schimbului de cunoștințe pentru a maximiza beneficiile demonstrației de la fiecare sit,
ii) integrarea rezultatelor cercetării și stabilirea celor mai bune practici pe teme cheie, bazate pe concluziile experimentelor din viața reală,
iii) sprijinirea pregătirii de noi proiecte pilot și extinderea de la faza pilot la faza demonstrativă,
iv) promovarea inovației în societate prin dialog și comunicare,
v) promovarea CCS prin formare și educație.