Despre noi

Prezentare GeoEcoMar 2020 (video)

Sediul central din București, sucursala din Constanța și navele de cercetare

Finanțarea activității noastre de cercetare este realizată prin participarea la licitații interne și internaționale și prin contractare directă cu parteneri din țară sau din străinătate.

În ultimii ani, Institutul a câștigat numeroase competiții lansate de MECS (Cercetarea de Excelenta – CEEX, Programul Nucleu – PN), CNCSIS și Academia Română (granturi), cât și licitații pentru proiecte lansate de autoritățile guvernamentale de cercetare, inclusiv pentru proiecte cu co-finanțare internațională.

GeoEcoMar are o bogată activitate internațională prin intermediul Programelor de finanțare ale Comisiei Europene, în colaborare cu instituții și universități europene partenere din Franța, Italia și Portugalia. Institutul participă, de asemenea, la proiecte de cercetare științifică comune cu parteneri din Elveția, Ucraina, China și Canada.

GeoEcoMar a furnizat și furnizează servicii de specialitate și consultanță agenților economici din țară și din străinătate, dintre care amintim OMV-PETROM, EXXON Mobil, Sterling, Black Sea Oil and Gas, CNE, MAREXIN Bv, DHV, dar și agenții de finanțare precum JICA (Japonia) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare – cursele EMBLAS la Marea Neagră

Pin It on Pinterest

Share This
Sari la conținut