Proiectul DELMAR și-a propus să realizeze o abordare interdisciplinară a habitatelor bentale de pe platforma românească a Mării Negre şi a evoluției lor. Proiectul a apărut în contextul transpunerii în legislaţia naţională a Directivei Cadru a Strategiei Marine (DCSM), care completează prevederile Directivei Cadru Apă 2000/60/CE aplicată apelor costiere şi de tranziţie, Directivă care impune o abordare holistă a mediului marin, bazată pe adoptarea unui management adaptiv, care acoperă și zona de larg. În momentul realizării proiectului, România avea un sistem de clasificare a habitatelor derivat din implementarea Directivelor Habitate 92/43/EEC şi Păsări 79/409/EEC, prin care s-au înfiinţat Ariile Speciale de Conservare, incluse în reţeaua Natura 2000. Acestea sunt localizate cu precădere în zona costieră, în timp ce zona de larg, deşi caracterizată de prezenţa unor biotopuri reprezentative pentru bionomia şelfului românesc, este exclusă din această schemă de clasificare. Aplicarea sistemului de clasificare EUNIS în cadrul specific fiecărei regiuni de către Statele Membre presupune integrarea componentelor non-biologice (substrat, condiţii hidrogeologice şi hidrochimice) şi a celor biologice (structura şi condiţia comunităţilor componente) în definirea şi delimitarea habitatelor fiecărei regiuni. Aceste elemente trebuie, conform DCSM, să stea la baza aplicării unui management sustenabil, care să capitalizeze atât valoarea intrinsecă a diversităţii biologice, cât şi serviciile oferite de habitat.